Look at your past to prepare for the future !!!

Scriu asa, pentru ca asa sunt. Si, dupa cum am mai spus, nu incerc sa par altceva decat sunt. Sunt un om simplu, care se complica pe moment ce incepi sa il cunosti.
Nu scriu aici sa raman in istorie: opere memorabile, subiecte greu de dezlegat, filozofii adanci si mai stiu eu ce. Scriu asa, pentru ca imi face bine, pentru ca asta simt, pentru ca nu sunt ipocrita si nu ma intereseaza ce cred unii si altii. Cui nu-i place, sa nu-si bage nasul, ca nu e obligat nimeni sa citeasca aberatiile mele. Sunt ale mele si atat!
Nu ma ridic la rangul nimanui, pentru ca nici nu vreau. As putea scrie si altfel, dar … ce rost ar avea ?! Sa fac impresie ? Nu ma pasioneaza! Scriu asa si pace ! :D

Ce vad, ce am, ce imi doresc ! Sunt mereu in urma cu cel putin un pas, mereu a fost asa ! Nu stiu daca asa am vrut eu sau daca, pur si simplu, asa s-a intamplat. Toti alearga, toti se zbat, numai eu merg agale, de frica sa nu ma ia valul nedorit. Dar asta nu presupune, oare, desprinderea prea comoda de realitate ? E usor sa visezi, e atat de simplu sa iti imaginezi situatii, ipostaze, dar daca te opresti aici, nu se numeste ca esti las ? Stau si ma intreb ! Nu vorbesc de altcineva aici, m-am luat pe mine drept model si incerc sa vad, daca pot sa ajung undeva cu asta.
Nu imi fac planuri ! Da, nu imi fac planuri, de teama sa nu imi pun sperantza in ele prea tare si apoi sa fiu dezamagita. Nu mai vreau ! Si nu este vorba de faptul ca nu incerc sa le duc la implinire, ca nu ma straduiesc, atat cat trebuie, pentru ca sunt incapatanata rau si nu renunt foarte usor cand imi doresc ceva. Si atunci, de ce nu merge ? De draq ! Ca nu intotdeauna lupta se incheie cu victoria ta. De acord si cu asta, dar … victoria mea … ? unde este ? cand este ?

Liniste completa, noapte limitata de intuneric, camera goala, o lumanare arde in colt … O cana umpluta pe sfert cu cafea se goleste in timp. Stau pe marginea patului si sunt atenta la vocea ce se aude, atat de cunoscuta si totusi nu o cunosc deloc. Ascult, dozez, astept, accept, primez, filtrez si intr-un final zambesc.
Doar doua voci se impletesc si refuza sa se lase prada noptii …

Imi umplu sufletul cu tine, imi limpezesc ochii cu pozele tale, imi amestec gandurile cu ale tale si nu mai stiu care e al meu, care e al tau! Ascund dorinta dupa zambete si gandul dupa priviri …
Merg pe acelasi drum de un an de zile si abia acum incep sa vad ce este si pe marginea drumului si nu numai in sufletul meu, ceea ce este deasupra mea, ce este sub pasul, cu care calc hotarat, si totusi … tot ce vad in jurul meu esti tu ! In frunzele coapte de vara, ce reflecta cuminti, razele indraznete ale soarelui, in albastrul cerului senin, cu aceea culoare invidiata de cea mai frumoasa apa de mare, in norii ce, rupti de realitate, se lasa purtati de vant si doar plutesc.
Oamenii obisnuiti, au dorinte obisnuite: o casa, o masina, familie, care include si copii, normal, un job bun, care sa aduca bani multi, vacante in delir, mai stiu eu ce … Eu nu vreau toate astea, daca asta inseamna sa fiu straina de sufletul, pe care il aleg sa-mi fie alaturi. Nu concep asta! Da ! Da, inca mai cred ca se poate, inca mai lupt sa se poata. Nu vreau sa fiu ca ceilalti, nu vreau sa imi omor sufletul sau sa il dau in schimb pe chestii, din categoria “consumabile”, sau pe obiceiuri proaste si distrugatoare de vise!
Nu caut sa fac demonstratii si sa arat ca sunt diferita de ceilalti, asta o stiu deja eu, si cei care ma cunosc cu adevarat, nu mai am nevoie de restul, vreau decat sa spun ca am sa raman asa, pentru ca mi-ai dovedit ca mai sunt oameni “de-ai mei”, atunci cand te-am intalnit. Si nu am nevoie decat de unul ca tine, sa ma simt implinita si sa stiu ca nu lupt singura.
Ramai asa, cu sufletul curat, faptura minunata, si nu te pierde printre cei multi ! Eu nu vreau sa te pierd !