Look at your past to prepare for the future !!!

Iata-ma, din nou, in fata acestei pagini electronice cu care m-am obisnuit si pe care uneori o urasc asa de tare, ca as vrea sa sterg tot si sa ma ascund undeva bine, sa nu ma mai gaseasca nimeni si nimic. Cred ca mai bine il rog pe tata, sa ma puna bine undeva, asa cum a pus cardul ala pe care nu l-am mai gasit nici pana acum. (No offence, dad ! >:D<)
De ce o urasc ? Mult prea simplu de raspuns. Pentru ca m-am saturat sa scriu aici, cand de fapt as vrea sa pot vorbi cu cineva, pentru ca m-am saturat sa vorbesc pe net, in loc sa vorbesc cu persoane fata in fata la o ceasca de cafea sau de ceai sau la o plimbare prin parc, cu frigul in oase sau … oriunde si oricum, numai pe net NU.
De ceva vreme duc o viata virtuala “minunata”. Ei, bine, sa o ia draq de viata, daca la asta se reduce tot. Normal ca pe net e totul frumos si impresionant si … devine groaznic de plictisitor si … “gogosile alea galbene” care imita gesturi, mimici ale fetei … Ahhhhh ! le urasc ! le urasc ! Sunt false, atat de false si de seci si … asa am ajuns, asta inseamna viitor ? Pai, daca e asa … hai, frate, sa ne casatorim pe net ! hai sa facem copii pe messenger ! hai sa traim pe net … conectati si reconectati si deconectati de la real life, nu ? Poate ca asa e mai bine, nu ? E ca un fel de drog. Il folosesti din curiozitate, la inceput, apoi iti devine necesar, ca intr-un final sa nu poti trai fara el si peste toate acestea sa te si imbolnaveasca !
Si daaaa, are si parti bune, dar eu cred ca cele rele le depasesc detasat.
Da, stiu! Iar sunt intr-o pasa proasta, iar nu am dormit bine, iar nu am visat nimic, iar ma plang, iar nu fac nimic ca sa imi fie bine, iar as vrea sa fiu acolo unde nu se poate, iar ma incapatanez si iar mi se pune pata si iar am nevoie de o mare schimbare in viata mea! DAA ! SIII ? E vina mea ? Si daca este, este ! Si nu imi pasa ca nu ma intelege nimeni, ca nu vrea nimeni sa inteleaga, ca se chinuie unii sa inteleaga, dar de fapt nu pricep nici macar pe sfert din ceea ce este. Nu-mi pasa ! Eu stiu ce este acum. Eu acum traiesc, acum in momentul asta, cum ii spuneam si Teei si acum ma simt total aiurea si parca sunt in locul altcuiva. Locul meu nu este aici ! Unde este ? Care e calea mea ? Iar m-am ratacit ca o tampita si iar alerg ca o nebuna, intr-o camera cu patru pereti si ma lovesc de tot ce imi iese in cale si am obosit … a m o…bo…siiiiiiiii …t … Am obosit …
Cica … reprezint partea feminina. Bun ! Si atunci ar trebui sa merg la cumparaturi, nu ? sau la coafor sau sa mananc tone de ciocolata sau o caserola intreaga de inghetzata, nu ? si sa imi treaca ! hahaha ! ce gluma buna ! Mie imi vine sa pocnesc pe cineva, sa dau cativa pumni si cateva picioare la ce imi iese in cale, sa ma urc la volan si sa gonesc ca o idioata pe strazi, sa pun mana pe o bata de baseball si sa lovesc un sac de box pana crapa … M-as simti mult mai bine decat daca as apela, cu greu, la acele leacuri femeiesti.
Oare daca stric eu intentionat compu’ asta, ce-ar fi ? Uite asa … ma fac ca il scap pe fereastra… upsy ! a picat ! si termin cu el si cu viata asta monotona si fara niciun viitor !
Ramane de vazut !
Aiurea !
Sa le ia draq pe toate !

Evit sa mai incep posturile cu “mi-e dor…” L-am auzit atat de mult si l-am simtit atat de intens, in ultima vreme, astfel incat as vrea sa-l pot inlocui cu un altul sau cu altceva. Ideea este ca mereu ne este dor, indiferent ca este o “anumita persoana”, familia, prietenii, casa parinteasca, locurile de joaca, scoala sau mai stiu eu ce … Si, daca tot am amintit de copilarie, as vrea sa va impartasesc si voua acele mici lucruri, intamplari, care iti misca inima si care raman mereu imprimate, intr-una din camarutele mintii.
Va aduceti aminte, ce faceati de ziua voastra, cand erati mici ?
Eu tin minte ca ma pregateam sufleteste pentru ea si cand venea acel moment eram toata ziua cu zambetul pe buze, pentru ca aveam numai motive de bucurie: primeam flori, primeam cadouri (uneori cele pe care mi le dorisem atat de mult), aveam parte de un mare tort de ciocolata, pe care atunci nu prea il pretuiam si aveam langa mine persoanele care contau cel mai mult si prietenii. Uram partea aceea, cand trebuia sa duci bomboane la scoala si ti se canta “la multi ani”, ma facea sa ma simt asa prost, fiind singurul moment, in care as fi dorit sa nu fie ziua mea sau sa nu stie nimeni. In rest, era perfect ! Eram in centrul atentiei si “straluceam” pe interior.
Tin minte zilele cand se apropiau sarbatorile de iarna, toata nebunia, toata foiala si apoi o picare in relax. Diminetile cand eram trezita cu acele cuvinte magice “ningeeeeeeeee” sau “a nins afaraaaaa”. Nici nu stiam cum sa ma dau mai repede jos din pat, saream la fereastra si cu ochii deschisi pe jumatate, eram toata un zambet si o voie buna. Zburam afara in urmatoarea jumatate de ora. Si tin minte … caldura aceea din casa, mirosul de portocale (sau de “Merry Christmas”, cum zicea o prietena de-a mea), mirosul acela de mancare si de dulciuri care invelea toata casa intr-o sarbatoate. Mireasma de brad si momentul acela dupa care am tanjit tot timpul. Serile ce se prelungeau in noapte, cand ramaneam cu 2-3 prieteni pe partia devenita “a noastra”. Imi amintesc revelioanele cand ramaneam treaza aproape toata noaptea si era acel moment de tristete trecut cu bucurie. Toata lumea era vesela.
Imi amintesc de:

- diminetile din weekend cand mirosea a “ceva bun”…
- zilele cand toata lumea ajuta la facut curat in casa,
- serile (vai cat de departe sunt!) cand jucam “7″ …
- zilele de toamna, cand mergeam in parc si faceam poze, din acelea alb-negru …

- si multe altele, pe care nu mai pot sa le mentionez … si tot mi-e dor …

Cam asa aratam eu … mica. Tot incruntata, tot pornita impotriva tuturor !

Incerc sa-mi adun gandurile imprastiate si sa-mi gasesc acea liniste, dar tot ce reusesc sa fac este decat sa ma enervez si mai tare si sa starnesc in jurul meu o stare de presiune si de “leave me the fuck alone!”
Ma seaca tot! Nu stiu ce stare e asta si nici nu ma mai chinui sa ii gasesc originea, ci pur si simplu as vrea sa-i gasesc leacul, sa scap odata de ea si sa nu mai cad in … gol!
Nu am chef de cuvinte, de gesturi, nu am chef sa dau explicatii, pe care nici eu nu le stiu, nu am chef sa aud ca totul va fi bine, nu am chef sa aud ca se poate si mai rau, nu am chef sa glumesc, nu am chef sa zambesc, nu am chef sa dorm, si totusi sunt atat de obosita…
M-am saturat de monotonia asta din viata mea si de rutina. Le urasc si nu stiu ce as putea face sa le ocolesc si nici nu am chef , dar tot le urasc si sunt in ele pana peste cap si … nu mai vreau nimic !
Am momente in care totul ajunge la limita, limita fiind pusa tot de mine, si atunci este timpul pentru o schimbare majora.
Nu am nevoie sa ma auda nimeni sau sa ma ridice cineva.
Lasati-ma sa cad, sa am putearea sa ma ridic sigura !
Si tot … nu am chef azi, n-am chef de nimic … (VV-Nu am chef azi)

Ce draq are si fontul asta, nu stiu ! Nu vrea sa mearga nici de-al draqlui! X(
Parca stie ca sunt nervoasa si face intentionat!
Care draq esti si unde esti si daca nu esti, pana acum unde ai fost ca te-am gasit si acum nu te mai gasesc ??? ~X(

Uhm … sa zicem ca am avut o zi aiurea si … nu stiu daca din cauza faptului ca a fost ziua mea si as fi vrut sa fiu oriunde altundeva, facand orice altceva si fiind inconjurata de toti aceia care mi-au spus azi “la multi ani!” sau din cauza ca s-a dus ziua fara sa fac nimic pentru mine sau … whatEVER !
So … I had a bad day !