Look at your past to prepare for the future !!!

“Locurile cunoscute nu iti par urate, chiar daca zidul este cu tencuiala cazuta, chiar daca vopseaua s-a luat pe alocuri, chiar daca lacul e sarit, chiar daca sufletul pe care il iubesti, nu te iubeste.
Il cunosti si il iubesti, iar tot ceea ce poate e … urat, tot ceea ce poate a ranit e acoperit de simpla si nemarginita dragoste.
E ca un filtru care transforma uratul in frumos, recele in cald si ceea ce urasti poate, incepi sa iubesti.”( 15 oct. 2007)

Franturi de ganduri scrise intr-o seara tarzie, pe un peron, asteptand trenul ce urma sa ma duca spre necunoscutul tamaduitor al gandurilor “sinucigase” …

Cadru banal. O banca oarecare intr-un parc oarecare. Cei doi stateau nemiscati. Singura dovada a vietii era aburul cald ce se strecura fara voia lor, in timp ce respirau. Satula de prea multa liniste, isi desclesta limba in sunete pe intelesul lor :
- Tu nu ai inteles ca nu a fost un joc ?
Trecand ceva timp, in care el se gandea daca sa ii raspunda sau nu, isi scoase mainile din buzunar si isi aprinse o tigara si raspunse:
- A fost un joc ! Un joc al viselor destramate si lasate in voia vantului…
- Asa crezi tu ! Niciodata nu m-ai ascultat si nu o faci nici acum ! Intelege ca singurul joc a fost acel al soarelui ce ne-a chemat. Ai fi vrut sa ma retrag si sa raman acolo ? Am preferat sa iti arat o parte din ceea ce am simtit, o parte din ceea ce se numeste “spatiu limitat de minti nelimitate”.
A fost mai mult decat atat. Acum … ce te face atat de nemultumit ? Pana la urma, ai fost ferit de partea cea mai urata a spatiului. Ti-am aratat doar ce trebuia sa vezi.
- Tu chiar crezi ceea ce spui ? Chiar crezi ca ai aceea putere sa faci totul asa cum vrei tu si sa crezi ca m-ai salvat ? Mi-ai facut un bine si mi-ai dat tot raul de dupa, asta ai facut !
- Ti-am aratat partea cea buna si cand am simtit ca se apropie cea urata, am actionat. Am facut-o inconstient, e adevarat, dar aceea parte din mine a stiut ca face ce trebuie. Nu vrei sa ma crezi ?!
Se ridica si se aseza in fata lui. El privea aiurea fumul de tigara. Ea se uita cum ochii lui priveau fumul de tigara.
- Intelege ca raul asta e de fapt un bine ! sopti usor si se ridica. Se indeparta cu pasi tacuti.
El se dezmetici dupa ceva timp si incerca sa-i ia urma. Se lasase ceata peste parc. Se vedea o silueta amestecata cu ceata si fum … Plecase cu tigara lui. Abia acum isi dadea seama ca fusese ultima …

Drumul pe care merg e unul gresit si a trebuit sa treaca ceva timp ca sa imi dau seama de asta.
M-am hotarat sa fac aceea schimbare, dar nu am sa o spun nimanui si nici nu am sa mai cer parerea asa cum obisnuiam sa o fac. Si-asa … nici nu stiu la cati le pasa cu adevarat si ce rost ar avea ?! Astepti un cuvant de incurajare, un sprijin moral, pe care nu inteleg de ce draq il tot cautam si observi ca e inutil. Trebuie sa mergi mai departe si sa constientizezi ca trebuie sa faci ceva pentru tine si apoi pentru ceilalti.
Nu am de gand sa fiu o povara pentru nimeni, asa ca gata ! s-a terminat cu expunerea “dramatico-realista”! S-a terminat cu incercarile esuate de a da aceleasi vesti, la aceeasi oameni, crezand ca poate-poate vor intelege macar pe jumatate din framantarile si starile ce ma apasa ! Gata cu totul !

Umbrele calde se aseaza usor peste petalele de lac
Asteapta randuri nerostite si soapte scrise in praf …

Ai simtit vreodata cum trupul ti-e sfarmat ca si cum ti-ar fi prins intr-o menghina ? Stalceste tot in tine si nici ca ii pasa. Incerci sa te lupti, sa te zbati, dar mai rau te doare, mai rau simti sfarsitul. Treci la varianta de ignorare si speri sa treaca, sa nu mai traiesti nici cea mai mica incercare de durere si … atunci … te loveste din plin, necrutator ! Incerci sa adormi, sa uiti si merge, dar numai pentru 10-15 minute, apoi totul se repeta, ca intr-un vis tampit si fara noima. Ai vrea sa mananci, pentru ca atata durere te-a lasat fara putere, dar cand vezi mancarea ti se face greata si treci mai departe. Au mai trecut 4 ore, urmeaza alta serie de pastile, indesate pe gat cu apa, care cica nu are gust. Sa o credeti voi ! Are gust !
Tot ce vrei acum e decat sa treaca noaptea. Ca sa ce ? Nu stiu. Ca sa … sa fie zi! Da, sa fie zi si sa ploua cu galeata si sa bata vantul, sa iti doresti sa fie noapte, ca sa nu mai vezi, ca sa nu mai auzi…
Nu stii daca esti obosit sau doar satul de atata stat, nu mai stii ca noaptea este pentru somn si ziua pentru alergat aiurea dintr-o parte in alta. Gandurile te duc catre o mangaiere calda, dupa care atat de tare tanjesti. Mangaierea aia miraculoasa, care parca te face sa uiti totul. Si … deodata, iti amintesti de tot si cu durerea care apasa mai tare, parca ar vrea sa te faca una cu pamantul, iti dai seama ca esti singur si uitat … Acum simti cel mai puternic sentimentul asta si lacrimile incep sa se desprinda usor-usor. Ai vrea sa nu mai plangi, caci durerea de cap se inteteste si iti absoarbe si vlaga aceea pe care ai reusit sa o tii in tine. Te pierzi …

Si dupa cum va povesteam … De fapt, nu va povestesc voua, imi povestesc mie, caci voi si-asa nu ascultati, nu auziti, nu va pasa. Si pana la urma de ce ati face toate astea ? Nu aveti niciun interes si … acum ma intreb “daca cei care ma cunosc (cei care chiar ma cunosc), nu inteleg nimic din tot ceea ce zic si din tot ceea ce fac, ce anume v-ar face pe voi sa intelegeti?” NIMIC !!!
Cred ca ar trebui sa ma intorc la vechile mele obiceiuri. Expunerea reala sau ireala a ta in fata celorlalti este echivalenta cu valoarea lui zero taiat !
Am dovedit in ultimele zile ca sunt o fire malitioasa, ca fac un rau voit si prelucrat, ca prostia mea atinge cote maxime pe scara potentialului negativ, ca sufletul meu odata curat si deschis, l-au gasit unii si au pus in el toate gunoaiele si tot ce lor nu le-a trebuit, iar acum sunt asa cum sunt si culmea este … ca nu imi pasa, chiar nu imi mai pasa de nimic ! Imi pasa de mine si atat, am intrat in faza mea de egoism dus la extrem.
Vreau sa ma imbat cu vorbe simple si sa ma lase rece vorbele frumoase, desprinse parca din povesti cu nemuritori. Vreau sa fac acele lucruri total banale si lipsite de incarcaturi emotionale care sa te dea peste cap si apoi sa te izbeasca de pamant.

Revenind …
Vreau sa mor si sa renasc alaturi de sufletele calde, aflate in imediata apropiere (si cand spun asta, ma gandesc la cel mult 500 de km {am pus cam multi km}).
Vreau sa ma simt eu traind, sa simt fiecare gest pe care il fac, gest normal, fara nimic special. Si sa ma vad, sa ma aud, sa nu ma mai simt straina de mine, ca si cum altcineva ar fi pus stapanire pe tot ceea ce este al meu, in mod direct si incontestabil.
Vreau sa simt minunatiile infime ale acestei vieti perfide.
Vreau sa imi doresc lucruri pe care le pot avea, si nu peste o luna, doua sau cinci ani, ci acum, azi, maine … hai, peste trei zile, macar !
Da, stiu ! Deja pretentiile mele depasesc limitele bunului simt si,din nou,ajung la acea concluzie, cum ca eu nu ma incadrez in lumea asta, in care, printr-o intamplare, se pare ca am aparut. Si, stiu, nu sunt singura care se simte asa, nu sunt singura care s-a ratacit putin, urmand un drum pe care il credea al ei si care s-a dovedit a fi al nimanui…
Nu-mi pare rau ! Nu-mi pare rau de nimic ! Nici nu stiu de cate ori, am zis pana acum, de cand am invatat sensul cuvantului, “Regret ca …” Cred ca acesta este un lucru bun!
Gandirea multa si proasta seaca sufletul ! :) Iar vorbele pot fi cele mai iscusite arme.
Mi-am dat seama de ceva destul de important zilele acestea: in ciuda a tot ce se spune, ca este bine sa spui ceea ce gandesti, ceea ce simti, ceea ce vrei, sa fii deschis … e bine sa NU ! Sau da, dar in limitele acelea nestiute, pe care le poti banui sau le inveti. Altfel, este inevitabil sa nu fii lovit cu propriile “cuvinte”.
Urasc regulile ! (asta zice si tata ;) Dar ne facem fiecare reguli proprii, de obicei care nu coincid cu ale celorlalti si de aici conflictele. Nu ar trebui sa cautam cauza, ci sa aplanam efectul … sau ?
Iar imi vajaie prin minte ganduri aleatorii. Dar, la draq ! Asezati-va odata frumos, in ordinea numerelor, in functie de categorii si fara drept de apel si mai lasati-ma,ca nu am 15 capete, am decat unul si asta sclerozat !!!

A trecut mult timp de cand nu am mai stat asa, cu mainile sub cap, cu ochii atintiti in tavan, gandindu-ma la … nimicuri, care uneori inseamna totul. Mult timp de cand nu mai pot sta linistita, eu cu mine, sa ma intreb si sa-mi raspund, sa nu-mi las invadata mintea de nimeni altcineva, fie strain sau cunoscut. Mult timp, de cand m-am ratacit de mine si nu ma mai gasesc decat in amintiri prafuite de timp.

Inchizi ochii, visezi si ti se pare ca te-ai gasit, iar cand ii deschizi, iti dai seama ca doar ai vazut ceea ce ti-ai inchipuit, nimic mai mult. Realitatea nu se amesteca cu visul, decat in foarte putine cazuri si atunci deja nu mai esti la fel de lucid, ca sa iti poti da seama.

Vreau acasa !
As vrea sa fiu acasa. Sa am un brad micut in camera aceea incarcata de mobila veche, sa miroase a portocale si a ciocolata, sa las instalatia aprinsa toata noaptea, sa aud rasul copiilor fericiti de prima zapada, sa ascult tacerea sinistra a noptilor inconfundabile, sa plang ca nu mai este ca inainte. Vreau acasa, alaturi de sufletele mele dragi !

Lasa-ma sa ma inec in lacrimile care nu mai vor sa curga, sa spele durerea din trupul spintecat, sa lupte cu zambetul uitat intr-un colt cu soare de primavara …
Am lasat amintirile acasa …