De ce oare ne chinuim sa pastram amintirile ? Numai din asta prima fraza imi pare ca desprind un paradox. Amintirile trebuie pierdute odata cu timpul care trece peste ele. Nu este oare de ajuns ca mintea noastra e construita in asa fel incat, oricum, ne raman stocate atatea ? De ce trebuie sa fortam acest proces de dregradare natural sa ramana, sa existe peste ani ca un soi de “istorie” ? Am asa de multe adunate in sufletul asta ca, uneori, am impresia ca am trait asa de mult si de multe incat ar trebui sa pun capul jos si sa dispar, precum carnea cadavrului mancat de viermi. Unde sa mai incapa altele, daca eu tin cu dintii de cele vechi ?
Ajungem la un moment dat, in viata, sa dam totul unei persoane si ea sa nu iti raspunda cu aceeasi moneda. Orbiti de … nici nu stiu cum sa ii spun ca dincolo de iubire apare un alt sentiment amestecat de furie si dragoste dusa la extrem, condimentat cu prostie si terminat prin decadere totala a ta, ca individ. Nu vezi ca gresesti, nu vezi ca, daca nu mai merge nu trebuie fortat nimic, deoarece nu va avea nicicand un rezultat pozitiv si perseverezi ca un dobitoc, si risti tot sperand ca vei avea un pic din ceea ce ai avut. Ideea este ca ceea ce a fost, ramane “a fost” si tu tanjesti la draq stie ce, ca nici tu nu stii, la dragile de amintiri, la idei spoite pe peretii mintii, la draq ! Totul se termina inevitabil si ani de zile ai impresia ca tu ai avut partea de vina cea mai mare si, totodata, ca ai greseli multe si nu se mai pot repara, ca ai rani adanci, multe facute de tine si dai vina pe celalalt. Stai si aduni amintiri, privesti poze si retraiesti momente, citesti randuri si te pocneste plansul, iar dupa un timp faci aceleasi lucruri si zambesti subtil, nu mai ai lacrimi de varsat, ranile sunt petecite, sufletul ti-este iar gol, dar ai depasit momentul si asta conteaza. Esti mai puternic cu o zecime, esti mai tare in scut si mai greu de pus la pamant. Si, ti se intampla sa apara altcineva in calea ta si sa vrei sa dai ceea ce merita si nu mai poti. Esti atent la tot, nu te mai poti lasa in voia valului, suspectezi, speculezi. Ti se pare nedrept si tie si lui, dar ce vina ai tu ca dezamagirea te-a marcat asa de mult incat iti vine sa intri in pamant si sa nu te mai stie nimeni-niciodata. Incerci sa te desprinzi, dar pastrezi amintiri cu gust dulce-amarui. Cat de idiot sa fii, sa ramai pe loc cand toata lumea se misca inainte ???
Azi am luat atitudine si nici macar nu a durut. Azi am aruncat amintirile pe drumul trecutului demult pierdut si vreau sa merg inainte, chiar daca am sa inaintez cu pasi de copil ! Azi imi adun mintea din toate ungherele intunecate si aleg sa sfidez amintirile. Azi am sa imi spal carnea cu peria de sarma, am sa imi smulg unghiile sub care inca se mai ascund bucati de pasiuni carnale, imi pun o palnie si torn dezinfectant ce se va imprastia in tot corpul meu, stergand si cicatrizand, imi conectez creierul la uitare fortata. Nu mai astept nimic ! E timpul sa ne miscam ! E timpul sa inviem !
Subscribe to Posts