Aveam in mana mea un manunchi de sentimente pure si inima neacrita de aroma infrangerii. Inca nu cunoscusem capitularea in fata singurei ce imi parea ca nu pune nicio conditie, ca nu are nicio limita si tot ceea ce poate creea este doar minunatie si candoare. Aveam un suflet nevinovat si nu cautam nimic mai mult. Visam cu ochii inchisi la ochi deschisi. Ma ghidam dupa sagetile ce duceau la drumurile interzise. Uitasem sa fiu un om mare, nu mai aspiram la “dorinta de a fi matur”, ci ma complaceam inĀ anii trecuti ai copilariei. Noaptea imi devenise zi, iar eu ma aruncam in bratele vinovatiei fara sa imi pese prea mult. Credeam in completarea fiintei … Traiam intr-o lume feerica, in care nu conta decat clipa … CLIPA !!! Am luptat si am sacrificat ca un brav soldat, dar acum …