Look at your past to prepare for the future !!!

Ca sa raspund la rugamintea Contesei, dupa cam 3-4 zile am hotarat sa postez re-play-ul la leapsa. Raspunsurile sunt destul de succinte dintr-un motiv simplu: nu ma omor dupa jocurile astea. Astfel, nu am sa o dau mai departe la cineva anume. Cine este interesat si nu are altceva de facut, nu are decat sa-si umple timpul. So, let’s press Start !

Daca eram o luna, as fi fost: Mai, cand totul este dezghetat si soarele isi reintra in drepturi depline.

Daca eram o zi a saptamânii, as fi fost: Sambata… libertate si liniste.

Daca eram o parte a zilei, as fi fost: Amurgul… ultimele linii ale apusului sunt acoperite de umbra noptii.

Daca eram un animal marin, as fi fost: Meduza – transparenta si totusi imprevizibila.

Daca eram o directie, as fi fost: Hm ?!?! Inainte sau inapoi…  In sus… cutezator !!!

Daca eram o virtute, as fi fost: Adevarul… fie ce-ar fi !

Daca eram o personalitate istorica, as fi fost: Ioana D’Arc

Daca eram o planeta, as fi fost: Soarele – prea tulburator pentru a fi dominat, dar fara de care nu exista viata.

Daca eram un lichid, as fi fost: Apa de munte – clara, rece, pura.

Daca eram o piatra, as fi fost: Stanca de munte, de neclintit.

Daca eram o pasare, as fi fost: Vulturul cu prezenta lui impunatoare si extrem de ager.

Daca eram o planta, as fi fost: Regina noptii, frumos parfumata si proaspata, ce da noptilor de vara un plus de farmec.

Daca eram un tip de vreme, as fi fost: Vremea linistita si calduta ce urmeaza dupa furtuna.

Daca eram un instrument muzical, as fi fost: Harpa melodioasa.

Daca eram o emotie, as fi fost: Emotia persoanelor indragostite.

Daca eram un sunet, as fi fost: Sunetul stropilor de ploaie.

Daca eram un element, as fi fost: Apa… cel mai puternic element ce nu poate fi doborat de celelalte.

Daca eram un cântec, as fi fost: Ciripitul pasarilor in diminetile insorite de primavara.

Daca eram un film, as fi fost: “The Notebook”… presarat de dragostea nemarginita si fara sfarsit.

Daca eram un serial, as fi fost: “Weeds”… amuzant, imprevizibil, nebunatic.

Daca eram o carte, as fi fost: “Poezii”-le lui Mihai Eminescu…romantice, pline de adevar si fantasmagorice, totodata.

Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost: Nu as fi fost !

Daca eram un fel de mancare, as fi fost: Salata…usoara, diversificata si sanatoasa.

Daca eram un gust, as fi fost: Simplu… dulce.

Daca eram o aroma, as fi fost: Aroma de nuca de cocos.

Daca eram o culoare, as fi fost: Albastrul cerului de vara, “albastrul” marilor si oceanelor.

Daca eram un material, as fi fost : Matase… usoara, diafana.

Daca eram un cuvânt, as fi fost : Minunat…

Daca eram o parte a corpului, as fi fost : Degetele mainilor.

Daca eram o expresie a fetei, as fi fost : Un zambet cald…

Daca eram o materie de scoala, as fi fost : Literatura universala

Daca eram un personaj din desene animate, as fi fost: —

Daca eram o forma, as fi fost: Triunghi, acelasi, indiferent de partea pe care il intorci.

Daca eram un numar, as fi fost : Lucky number SEVEN !

Daca eram o masina, as fi fost : Mini Cooper, micuta, dar cu stil, deosebita.

Daca eram o haina, as fi fost: Camasa barbateasca de matase.

Nu-mi place sa fiu o persoana normala, dar sfarsesc de multe ori prin a atinge banalul. Pun pret pe o multime de chestii, pe care altii nici nu le-ar lua in seama.  Ma pun la multe teste ce multi nu le-ar intelege, imi analizez reactiile si incerc sa inteleg de ce am raspuns/facut asa. Cand nu ajung la stadiul pe care mi-l propun ulterior, sunt dispusa sa renunt la tot, pentru ca nu vad rostul in a continua sa fac un lucru care nu-mi poate aduce o realizare, o multumire. Nu-mi place sa ma bag pe gatul oamenilor. Ca atare, daca nu sunt placuta sau acceptata simt imediat si  nu-mi place sa ma injosesc pupand in cur, doar  ca sa imi ating scopul. Aici, se poate detalia mai mult si sunt sigura ca sunt destui care nu sunt de acord cu metoda mea si probabil ca pierd mult prin felul meu de a fi, dar daca nu am avut parte de anumite “realizari” inseamna ca nu le meritam sau … ele pe mine. Ma simt bine cand am impact asupra anumitor persoanelor si cand imi recunosc “amprentele” la cei peste care am trecut cu marca timbrului tiparit de mine.

Sa fii normal este prea banal, sa fii anormal este aberant, iar sa fii diferit (nu ma refer la a fi exhibitionist) esti considerat inadaptat si deseori aratat cu degetul.

In asemenea momente nimic nu ma face sa ies din cochilia mea. Vant si ploaie si friiiig… pur si simplu nu reusesc sa ma mobilizez. In general, toamna ma pierdeam in melancolii, acum sunt precum o statuie ce isi schimba pozitia din cand in cand, foarte-foarte putin. Ideile imi sunt blocate undeva in creierasul asta mic si nu vor sa se metamorfozeze in nimic.

Toamna era sufletul meu, perioada in care ma simteam cel mai in largul meu, pe cand acum… acum nu face altceva decat sa ma tina pe loc si sa ma gandesc ca nu s-a intamplat nimic, in ultima vreme, de cand am venit acasa. Si totusi ! Totusi micile modificari cu care am jonglat nu sunt de neglijat. Am avut persoanele, pe care mi le-am dorit langa mine, dar parca nu a mai fost ca altadata. Si… mi se pare ca nu mi se mai potriveste sa fac diverse gesturi. Sunt din nou intr-o perioada ciudata de tranzitie si de batalii cu ganduri inexistente. Mi se pare ca totul se misca cu viteza melcului impiedicat.

Din fumul de tigara nu se mai impletesc fire de poveste…

Aveam in mana mea un manunchi de sentimente pure si inima neacrita de aroma infrangerii. Inca nu cunoscusem capitularea in fata singurei ce imi parea ca nu pune nicio conditie, ca nu are nicio limita si tot ceea ce poate creea este doar minunatie si candoare. Aveam un suflet nevinovat si nu cautam nimic mai mult. Visam cu ochii inchisi la ochi deschisi. Ma ghidam dupa sagetile ce duceau la drumurile interzise. Uitasem sa fiu un om mare, nu mai aspiram la “dorinta de a fi matur”, ci ma complaceam in  anii trecuti ai copilariei. Noaptea imi devenise zi, iar eu ma aruncam in bratele vinovatiei fara sa imi pese prea mult. Credeam in completarea fiintei … Traiam intr-o lume feerica, in care nu conta decat clipa … CLIPA !!! Am luptat si am sacrificat ca un brav soldat, dar acum …

Pentru ca sunt asa de linistite. Pentru ca nu te vede nimeni, dar tu poti vedea pe oricine, caci tu nu dormi. Pentru ca noaptea te incarci pentru urmatoarea zi, chiar daca incarcarea aceasta nu are nici cea mai mica legatura cu somnul. Pentru ca iti poti ascunde asa de bine mimica fetei si gandurile, dar trupul tau “rosteste” cele mai sublime cuvinte. Pentru ca drumul spre nicaieri este intens luminat. Pentru ca felinarele sunt extrem de obraznice. Pentru ca, in noapte, nu se aude decat zgomotul motoarelor de masini, ce disturba linistea de mormant si lumineaza subtil si trecator cu farurile lor galbui. Pentru ca nu  este aglomeratia si agitatia nesfarsita a zilelor. Pentru ca … nu este nevoie de cuvinte. Pentru ca nu te deranjeaza nici macar fumul de la tigara savurata incet, caci se grabeste spre fereastra deschisa. Pentru ca este racoare si aerul pare mai curat. Pentru ca orice parfum il simti mai puternic. Pentru ca nu iti cere nimeni explicatii si, ca atare, nu esti obligat sa dai. Pentru ca simti golurile din tine mult mai accentuate (si vei vrea sa le umpli treptat-treptat). Pentru ca tot ceea ce traiesti in momentele acelea este numai al tau. Pentru ca nu te poate afla nimeni.

Pentru ca … inca mai tresar cand zgomotul masinii imi loveste timpanul si scobeste in mine …

De ce oare ne chinuim sa pastram amintirile ? Numai din asta prima fraza imi  pare ca desprind un paradox. Amintirile trebuie pierdute odata cu timpul care trece peste ele. Nu este oare de ajuns ca mintea noastra e construita in asa fel incat, oricum, ne raman stocate atatea ? De ce trebuie sa fortam acest proces de dregradare natural sa ramana, sa existe peste ani ca un soi de “istorie” ? Am asa de multe adunate in sufletul asta ca, uneori, am impresia ca am trait asa de mult si de multe incat ar trebui sa pun capul jos si sa dispar, precum carnea cadavrului mancat de viermi. Unde sa mai incapa altele, daca eu tin cu dintii de cele vechi ?

Ajungem la un moment dat, in viata, sa dam totul unei persoane si ea sa nu iti raspunda cu aceeasi moneda. Orbiti de … nici nu stiu cum sa ii spun ca dincolo de iubire apare un alt sentiment amestecat de furie si dragoste dusa la extrem, condimentat cu prostie si terminat prin decadere totala a ta, ca individ. Nu vezi ca gresesti, nu vezi ca, daca nu mai merge nu trebuie fortat nimic, deoarece nu va avea nicicand un rezultat pozitiv si perseverezi ca un dobitoc, si risti tot sperand ca vei avea un pic din ceea ce ai avut. Ideea este ca ceea ce a fost, ramane “a fost” si tu tanjesti la draq stie ce, ca nici tu nu stii, la dragile de amintiri, la idei spoite pe peretii mintii, la draq ! Totul se termina inevitabil si ani de zile ai impresia ca tu ai avut partea de vina cea mai mare si, totodata, ca ai greseli multe si nu se mai pot repara, ca ai rani adanci, multe facute de tine si dai vina pe celalalt. Stai si aduni amintiri, privesti poze si retraiesti momente, citesti randuri si te pocneste plansul, iar dupa un timp faci aceleasi lucruri si zambesti subtil, nu mai ai lacrimi de varsat, ranile sunt petecite, sufletul ti-este iar gol, dar ai depasit momentul si asta conteaza. Esti mai puternic cu o zecime, esti mai tare in scut si mai greu de pus la pamant. Si, ti se intampla sa apara altcineva in calea ta si sa vrei sa dai ceea ce merita si nu mai poti. Esti atent la tot, nu te mai poti lasa in voia valului, suspectezi, speculezi. Ti se pare nedrept si tie si lui, dar ce vina ai tu ca dezamagirea te-a marcat asa de mult incat iti vine sa intri in pamant si sa nu te mai stie nimeni-niciodata. Incerci sa te desprinzi, dar pastrezi amintiri cu gust dulce-amarui. Cat de idiot sa fii, sa ramai pe loc cand toata lumea se misca inainte ???

Azi am luat atitudine si nici macar nu a durut. Azi am aruncat amintirile pe drumul trecutului demult pierdut si vreau sa merg inainte, chiar daca am sa inaintez cu pasi de copil ! Azi imi adun mintea din toate ungherele intunecate si aleg sa sfidez amintirile. Azi am sa imi spal carnea cu peria de sarma, am sa imi smulg unghiile sub care inca se mai ascund bucati de pasiuni carnale, imi pun o palnie si torn dezinfectant ce se va imprastia in tot corpul meu, stergand si cicatrizand, imi conectez creierul la uitare fortata. Nu mai astept nimic ! E timpul sa ne miscam ! E timpul sa inviem !

Revin in ritm de vals, a carui placa ce o ascult la nesfarsit s-a zgariat in vreme si trece asa de greu de santul liniar ce si l-a edificat … Imi ascult linistea si invat sa respir. Realizez cu dezinvoltura ca nu mai sunt in vremea mea, ci sunt in vremea timpului real.

Am primit o leapsa si nici nu stiam de ea, de la dragul de Adi Mihaila. Si pentru ca nu se poate sa nu o onorez cu un raspuns, am sa ma supun cuminte si am sa fac intocmai cum se cere. Anume, se ia folderul cu poze, se ajunge la folderul cu numarul 4 si se alege poza cu acelasi numar 4. Se posteaza si se descrie cu cat mai multe cuvinte posibile.

Eu am trisat un pic, pentru simplu fapt ca am o gramada de poze, grupate in foldere si folderase, puse unul intr-altul si pe categorii, si amestecate, si vechi, si noi, si dragi, si triste, si aiurea – asa ca am intrat direct in categoria Londra- folderul 4 si am ajuns la urmatoarea poza:

In poza respectiva sunt dragii mei prieteni din Timisoara, singurii prieteni pe care i-am avut si care m-au ajutat pe tot parcursul sederii mele in Londra. Poza este facuta chiar de mine, in prima mea zi in care am avut ocazia sa merg in centru Londrei, si anume, pe Oxford Street. Timisorenii, dupa cum spuneam, sunt niste oameni deosebiti si foarte primitori si draguti, iar ceea ce este cel mai important oameni pe care te poti baza oricand ai nevoie de ajutor. Rari is ! Asa ca pot spune ca sunt norocoasa ;).

Poza este facuta in iunie 2007.

Si ca sa nu ies din stasul lepsei am sa o pasez mai departe la urmatorii, dupa cum se va vedea: Dj-ul meu favorit – DJ Dhanny, Contesei, draga de ea, ceiutului meu preferat – Teea – cu marea rugaminte de a ma ierta ca nu am dat niciun semn de viata, dar am sa-i explic intr-o buna zi si de ce, si unei tipe tari si nonconformiste, Pathetic. La persoanele respective cu trimitere directa, dar oricine este interesat o poate urma. Just let me know !  See ya !

Credeti sau nu, acesta este si practic si teoretic doar un test. Poza imi apartine, editarea, insa, nu ! Dar pentru ca imi place foarte mult cum a iesit, am sa o las aici si nu am sa o impopotonez cu niciun cuvant in plus.

[...]“Sunt dureri pe care nici uitarea nu le poate stinge. Suntem atat de vesnici pe alocuri…”[...] (Ana Selena – Involburata lume a Calinei)